Deputatul Carmen Holban a criticat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă a formațiunii politice deciziile anunțate de guvernul PNL în domeniul sănătății, în speță intenția anunțată de ministrul sănătății de prelua managementul spitalelor la Ministerul Sănătății. În acest moment, domeniul sanitar este descentralizat. Preluarea tuturor spitalelor sub conducerea ministerului ar genera, în opinia deputatului, membru al Comisie de Sănătate din Camera Deputaților, numiri pe criterii exclusiv politice.
“România se confruntă cu o criză majoră a sistemului de sănătate, pe fondul deciziilor proaste luate de actualul Guvern care a eșuat în lupta cu pandemia. Sistemul sanitar cedează atât pentru că deciziile nu au fost luate în colaborare cu specialiștii, dar și pentru că adesea au fost contradictorii, chiar aberante.
Am văzut zilele acestea ca Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, se pregătește de aceea ce liberalii numesc reformă. Tătaru a declarat că 80% din managerii spitalelor din România ar trebui schimbaţi, iar coordonarea acestora ar trebui să revină la Ministerul Sănătăţii. Cu alte cuvinte, trebuie ca sistemul, deși nu mai poate face față incompetenței, să fie umplut până la refuz de politrucii PNL. Vă reamintesc doar câteva exemple elocvente ale reformei PNL în sănătate: Spitalul de la Neamț este cel unde PNL a numit un manager fost patron de pompe funebre, la Craiova au pus la conducerea spitalului o persoană condamnată pentru fals și uz de fals, la un alt spital orășenesc, din Câmpeni, au pus la conducere un chelner. La DSP București e fina ministrului Educației Anisie, iar ministrul Sănătății și-a pus verișoara la conducerea Antibiotice Iași, iar pe fratele său la ISU Vaslui. Aceasta este reforma în sănătate, cerută de PNL într-un moment atât de delicat ca cel al tragediei de la Neamț ar fi putut fi evitată, daca nu s-ar fi suprapus politizare și incompetent factorilor de decizie. Va reamintesc că Ministrul Tătaru este unul dintre miniștrii împotriva căruia a fost adoptată o moțiune de cenzură simplă, pe care nici Orban, nici președintele nu au luat-o în considerare, deși orice moțiune adoptată este un semnal de alarmă extrem de important.
Peste toate acestea, președintele Johannis a afirmat că reconstrucția sistemului sanitar se poate face doar dacă PSD nu va mai avea majoritate în Parlament. De fapt despre asta este vorba. Pentru PNL Și Johannis nu contează decât puterea, decât alegerile, indiferent de câți oameni trebuie să moară pentru ca setea lor de puterea să fie satisfăcută. Cazurile COVID continuă să crească. Secțiile ATI sunt supra-aglomerate, pacienții mor pe holuri că nu mai au loc în saloane la ventilatoare. Spitalele sunt copleșite de numărul mare de bolnavi COVID și de deciziile absurde ale Guvernului, rupte de realitate și imposibil de respectat. NUMAI ÎN ULTIMELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI AU MURIT 2000 DE OAMENI infectați cu COVID. Iar PNL, Orban și Johannis nu se gândesc decât la putere, decât la voturi.” a declarat Holban.