Ieri a fost livrat primul autobuz Mercedes Benz Citaro Hybrid, unul dintre cele 28 de autobuze care vor ajunge în Târgoviște până la jumătatea lunii martie.
Tot până atunci va fi implementat și sistemul de management al transportului public local în Municipiul Târgoviște, iar în același timp va fi dotat și service-ul care va fi folosit pentru mentenanța acestor autobuze.
„Este într-adevăr o schimbare radicală în bine pe ceea ce înseamnă transportul public în comun în Municipiul Târgoviște. Este numai începutul implementării celui mai mare proiect din istoria acestui oraș. Pe lângă aceste 28 de autobuze, mai avem încă 12 autobuze în licitație, deci vor exista 40 de asemenea «bijuterii pe roți» în Municipiul Târgoviște”, a declarat Daniel Cristian Stan.